Iulian Surugiu, președinte al Partidului Patrioților a participat la al 10-lea Consiliu Național al Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL

În perioada 17-19.04.2025, la Centrul de pregătire și recuperare/refacere a capacității de muncă “Excelsior” al M.A.I. din Brașov, a avut loc al 10-lea Consiliu Național al Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, la care au participat liderii de la nivel central și local ai organizației noastre sindicale, parteneri și invitați din partea Federației Sindicatelor Democratice din România, Ministerului Muncii, cât și reprezentanți ai instituțiilor politice din România.

Cu această ocazie, lucrările consiliului au vizat dezbaterea de probleme organizatorice interne și problematica la nivel național, cu care se confruntă polițiștii, atât din punct de vedere financiar, cât și logistic și legislativ, încercând să atingem principalele teme de discuții, după cum urmează:

  • Reforma sistemului de pensii militare – impactul modificării Legii 223/2015;
  • Restanțele salariale și necesitatea unei noi legi a salarizării pentru S.A.O.P.S.N.;
  • Deficitul de personal – risc sistemic pentru siguranța publică;
  • Condițiile de muncă și uzura profesională a polițiștilor;
  • Reforma și reorganizarea M.A.I. – ”examenul de capacitate al României ” și proiectul D.M.I.O.P.;
  • Modernizarea dotării – necesitatea introducerii dispozitivelor tip TASER;
  • Dialog social real vs. formal – rolul sindicatelor în decizia publică.

Invitații de onoare care au participat în cadrul consiliului au fost:

  • Florin GUDIU – vicepreședinte F.S.D.R.;
  • Iulian SURUGIU – președinte P.P.;
  • Ciprian-Nicolae VĂCARU – secretar de stat M.M.F.T.S.S.;
  • Dan TĂNASĂ – deputat și vicepreședinte A.U.R.;
  • Ninel PEIA – chestor al Senatului;
  • Cătălin MOȘNEAGU – consilier senatorial;
  • Bogdan GRIZB – președinte DEX Grup.

În urma discuțiilor avute cu invitații pe tema propuse spre dezbatere am fost informați că proiectul noii Legi a salarizării a căpătat o primă formă, fiind un subiect de interes pentru actuala echipă a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Noua lege a salarizării a fost concepută având la bază principiul la muncă egală salariu egal, fiind oferite garanții că nimeni nu va suferi scăderi salariale în urma adoptării noii legi ce se dorește a intra în vigoare începând cu data de 01.01.2027. După ce ministerele vor ajunge la o formă a agreată a proiectului, am fost asigurați că vor exista consultări cu organizațiile sindicale astfel încât să poată fi formulate propuneri concrete dacă și acolo unde se va impune.

Referitor la subiectul pensiilor militare de serviciu, reprezentantul M.M.F.T.S.S. a transmis că din punctul de vedere al specialiștilor de resort ai ministerului nu se mai impun a fi efectuate modificări asupra acestui cadru normativ, fiind deja efectuate modificări cu privire la acest regim al pensiilor în urmă cu 3 ani, neexistând niciun grup de lucru care să aibă ca scop dezbaterea unei legi de modificare a actualelor prevederi.

În ceea ce privește proiectul implementării dispozitivelor de imobilizare neuromusculară am fost asigurați de către reprezentanții prezenți ai formațiunilor politice ,care au dat curs invitației noastre, că vor demara demersuri de interpelare a M.A.I. în Parlamentul României pentru a înțelege de ce aceste dispozitive care salvează vieți și se regăsesc în dotarea polițiștilor europeni, sunt refuzate de către factorii decidenți ai structurilor de ordine publică din România.

Tot cu această ocazie au fost ocupate și o parte din funcțiile de conducere vacante din cadrul filialelor teritoriale și avem încredere că noua echipă întregită, va avea rezultate benefice pentru angajații acestui minister, mai ales în contextul în care, în ultimul an de zile Sindicatul SIDEPOL a fost o organizație preponderent vizibilă pe scena sindicală, devenind un partener de dialog social la toate nivelurile, începând de la minister și terminând cu ultima secție de poliție rurală.

La acest aveniment a participat ca invitat de onoare Iulian Surugiu, președintele Partidului Patrioților însoțit de Ionut Dorobanțu, vicepresedinte Partidul Patrioților și de alți câțiva membri din acest partid. În cadrul acestui eveniment, Iulian Surugiu a vorbit și a susținut dezbaterea problemelor, în general, ale polițiștilor dar și pentru celelalte categorii care constituie societatea românească.

Iulian Surugiu – ”Le-am spus și lor și spun și către toți românii că nu poate să existe o categorie specială care să o duca foarte, foarte bine sau câteva categorii speciale să o duca foarte, foarte bine, iar cei mai mulți să fie amărâți în situația în care suntem astăzi în România. Așa ceva nu există nicaieri și pentru asta este nevoie de o resetare politică.”

Vom continua să ne implicăm activ pentru apărarea drepturilor și intereselor colegilor noștri, de fiecare dată când vom avea cunoștință despre problemele cu care se confruntă și nu vom face rabat de la respectarea legii.

foto – Iulian Surugiu, Doru Marian și Ionut Dorobanțu

Latest articles

spot_imgspot_imgspot_img

Related articles

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img