Măi Diavolule,
încep prin a-ți spune ceva important:
ai fost OBSEDAT de mine. 😂 Și sincer… te înțeleg.
Și eu aș fi stresat dacă aș vedea un om care după tot ce trăiește încă vorbește cu Dumnezeu.
Dar hai să facem puțin recapitularea, că merităm și noi un “previously on”.
Mai întâi divorțul. Foarte bună mutarea. Trebuie să recunosc.
Ai încercat să mă faci să mă simt respinsă, pierdută, insuficientă.
Să mă uit în oglindă și să nu mă mai recunosc. Și pentru o perioadă chiar ai reușit.
Doar că ai făcut prima greșeală.
Ai confundat o femeie rănită cu o femeie terminată.
Huge difference.
Apoi Survivor.
Aici cred că ai zis:
“Perfect. O trimitem în junglă, o rupem psihic și gata.”
Numai că Survivor a fost una dintre cele mai mari probleme ale tale. 😂
Pentru că acolo, fără confort, fără control și fără toate lucrurile în spatele cărora mă ascundeam… m-am întâlnit cu mine. Și știi ce am descoperit?
Că încă eram vie. Foarte vie chiar.
Acolo am început să mă reconstruiesc. Nu perfect. Nu rapid. Dar sănătos.
Și cred că în punctul ăla ai început să intri puțin în panică.
Gen: “Stai… de ce femeia asta se întoarce mai puternică din tot ce trebuia s-o distrugă?”
Greșeală de strategie, sincer…poți lua niște cursuri!
Dar apoi ai venit tare.
Moartea fratelui meu.
Și aici nu mai fac glume.
Pentru că există dureri care nu pot fi puse frumos în cuvinte. Există lovituri care îți mută efectiv sufletul din loc.
Iar cea mai grea parte n-a fost doar durerea mea.
A fost să văd durerea părinților mei.
Să văd o mamă distrusă.
Să văd un tată care de ziua lui primește cadou sicriul copilului lui.
Și în tot timpul ăsta… eu trebuia să funcționez, pentru că aveam un copil care se uita la mine.
Și sincer? Aici cred că ai încercat una dintre cele mai murdare scheme ale tale.
Să mă obosești atât de tare încât să nu mai pot fi lumină nici pentru copilul meu.
Mamă.
Business.
Job.Responsabilități.
Oameni care aveau nevoie de mine.
Și printre toate astea trebuia să mai fiu și:
calmă, echilibrată, feminină, prezentă emoțional, înțeleaptă și…..probabil hidratată. 😂
Efectiv respect pentru mamele singure.
Suntem la două cafele distanță de a vorbi singure pe stradă.
Dar știi ceva? Cred că exact aici ai pierdut controlul asupra poveștii mele.
Pentru că eu n-am vrut doar să supraviețuiesc.
Am vrut ca fiica mea să mă vadă luptând frumos.
Nu perfect. Nu fără lacrimi. Nu fără momente grele.
Ci cu Dumnezeu.
Pentru că într-o zi copilul meu o să crească și o să înțeleagă că mama ei a trecut prin foc… dar nu a devenit întuneric.
Și cred că asta te enervează cel mai tare, așa-i?
Că după tot haosul prin care ai încercat să mă faci rece… eu am ales să iubesc în continuare. Să cred în continuare. Să mă rog în continuare.
Și era să-ți iasă…Pentru că există un tip de oboseală care nu se repară cu somn. O oboseală a sufletului.
Dar aici ai făcut cea mai mare greșeală din toată povestea asta.
Ai uitat că atunci când mă împingi prea tare în întuneric… eu nu fug de Dumnezeu. Eu fug direct LA El.
Plot twist.
Și cred că și partea asta te-a enervat fantastic. 😂
Pentru că după tot haosul, eu n-am ajuns pierdută.
Am ajuns la Centrul Creștin Brașov. Și acolo s-a întâmplat ceva foarte periculos pentru tine.
Am găsit pace. Nu religie rece și rigidă. Nu perfecțiune falsă. Nu teatru spiritual.
Doar oameni reali. Cu lupte reale, care L-au înțeles pe Dumnezeu suficient de bine încât să înțeleagă și oamenii răniți.
Și încet… am început să respir iar. Să mă rog iar. Să simt iar. Să trăiesc iar.
Ceea ce pentru tine cred că a fost foarte enervant.
Gen: “Frate… asta iar vorbește cu Dumnezeu.”
Da. 😂 Si nu doar ca vorbeam cu El, dar îți pregăteam și o surpriză, care sa TE ardă pe interior, asa cum faci tu cu fiecare suflet pe care îl stăpânești….
Botezul meu.
Sper sincer ca atunci ai realizat că e GAME OVER!
Pentru că eu n-am intrat în apă ca femeia perfectă.
Am intrat cu toate versiunile mele. Cu Alexandra cea obosită. Cu Alexandra cea rănită. Cu Alexandra care a supraviețuit.
Și când am intrat în apă, cred că sufletul meu a spus ceva foarte simplu:
“Ajunge. Nu îți mai aparțin.”
Pentru că botezul meu nu a fost despre religie.
A fost despre identitate. Despre cine mă conduce. Despre cui Îi aparțin. Despre cine are ultimul cuvânt asupra vieții mele.
Și spoiler alert: nu tu. ❤️
“Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuinta”
Cu drag,
fata pe care ai vrut s-o distrugi și care acum își crește copilul cu Dumnezeu în suflet. ❤️
