În ultima perioadă am remarcat o necesitate aproape bolnăvicioasă a multora din mass media de a explica la finalul articolului ce mari personaje sunt, cu studii făcute la școala profesională multiculturală X, cu articole publicate în mass-media Y afișând un istoric stufos și impresionant ca o coadă de păun.
Nu știu de ce fac asta pentru că atunci când un jurnalist caută pe cineva măcar un 75% din cei căutați trebuie să știe din start cu cine stau de vorbă, altfel ești abia la început de drum. Nu o să vedeți niciodată pe un Dinescu, Nistorescu, Cristoiu, Tucă, Boanchiș, Bușcu, CTP, să vă prezinte cartea de vizită după ce spun sau scriu ceva. Sau ca să ne referim la un brașovean get beget, nu venetic ca mine, la un alt personaj ce nu s-ar recomanda astfel, respectiv Ovidiu Eftimie de la publicația bucureșteană TNR. Aici nu este vorba de dimensiunea lor morală ci de notorietatea lor. Aceste prezentări stufoase mi se par a fi mai mult apanajul neofiților. Nu comentez dacă este bine sau rău. Dar azi m-a dat pe spate prezentarea către de un ziar din Brașov a unui personaj ce înclin să cred că nu există. Și să pornim la drumul analizei punctuale referitoare la domnul Alexandru R. Cantemir, al cărui nume îmi amintește de Alexandru Cel Bun, Petru Rareș și Dimitrie Cantemir toți domnitori ai Moldovei. Omul spune în C.V. că provine din Iași, ca și mine. Interesant
Precizez că tot ceea ce este scris italic subliniat sunt comentariile mele. Mai departe judecați dumneavoastră.
,,Într-o lume în care adevărul devine adesea victima agendei politice ( să fim radicali și revoluționari, să eliminăm factorul politic și să punem în loc tehnocrații deontologi. Precum cei din perioada partidului comunist) și economice, iar informația este modelată după interesele celor puternici ( ăștia sunt o specie de oameni răi dacă nu fac pare dintre oamenii puternici pe care îi adulăm, că ăia ,,e” buni), jurnalismul de investigație ( aici m-am rătăcit pe drumul gândirii cum ar spune Haidegger. Care investigație, flușturaticule?) rămâne unul dintre ultimele bastioane ( redute, tranșee, fortărețe, etc. Mă rog, chestii de război că e la modă) ale transparenței și corectitudinii ( în rest doar oameni răi și haini în justiție, politică, medicină, biserică, profesorat, etc. Noroc cu nemuriciul ăsta izbăvitor). De-a lungul a peste două decenii dedicate presei ( un înțelept al domeniului ce se laudă cu vechimea. Că o are mare. Vechimea, nu vă gândiși la prostii), am învățat că misiunea ( mie îmi pute a misionar habotnic în domeniu) unui jurnalist nu este doar aceea de a relata faptele, ci și de a le descifra, de a le contextualiza și de a le pune în lumina corectă pentru cititori ( ceva ce nici în teoria relativității A. Einstein nu a reușit să acopere toate aceste dimensiuni: fapte, descifrare, contexcualizare plus eliberarea în lumina corectă, de la Iphone, bănuiesc. Rar, prețios mirobolant) . Într-un peisaj media din ce în ce mai fragmentat, în care zgomotul informațional tinde să înghită esențialul ( eh, un Leviatan nehalit și zgomotul acesta), consider că este datoria mea profesională și morală să apăr principiile fundamentale ale jurnalismului autentic: adevărul, obiectivitatea și rigoarea analitică ( m-a rupt la sentiment. Dacă mai băga ceva cu reziliența presei și reconversia morală a deontologilor reprezenta supremul limbei catifelate pentru mine)
Ca redactor-șef al Gazetei Brașovului și colaborator al unor publicații de prestigiu precum Mediapart, Disclosed, Les Echos, Correctiv, Netzwerk Recherche, Investigate Europe sau Follow the Money, ( unde așa fără supărare nu am găsit nici un articol semnat de reputatul autor) am fost mereu ghidat ( cine are telecomanda ghidajului, întreb, nu dau cu parul) de convingerea că presa nu trebuie să fie o simplă tribună pentru declarații oficiale, ci un instrument de investigare, de clarificare și, nu în ultimul rând, de responsabilizare a celor care iau decizii cu impact asupra societății ( despre chestia asta aș paria că este scrisă de Chat GPT sau Grok al lui Google ).
Corupția, abuzurile administrative, lipsa de transparență și manipularea politică sunt fenomene care afectează viața fiecăruia dintre noi ( secretul lui Polichinelle. Adânc rău. Mai trebuia să spună că apa e udă și că uneori urcăm la deal cînd nu coborâm la vale și ne rostogoleam de admirație ca micii pe grătarul gândirii). Tocmai de aceea, îmi asum responsabilitatea de a aduce la lumină aceste realități, cu argumente solide și dovezi de necontestat ( da cine îndrăznește, neicușorule ), în slujba unui public care merită să fie informat corect și complet ( dar să fie și competent, nu afon la asemenea triluri lingvistice, părerea mea).
click pe poză, pentru mai multe informații
Jurnalismul nu este doar o profesie, ci o vocație ( așa este, profesioniștii nu există dar totul se face pe bază de volutariat și dragoste atee necondiționată față de…?). Este o luptă constantă cu dezinformarea, cu presiunile externe ( iar rușii???) și cu încercările de intimidare ( cum nu ne dezvălui cine te intimidează? Reptilienii, mafia imobiliară coordonată de cel care… dar și care…..Nașpa). Dar, mai presus de toate, este un angajament față de adevăr ( iată un mister pe care nici filosofii nu l-au descifrat: care e adevărul în plenitudinea sa. Eu habar nu am dar marele autor știe. Iar cine știe cunoaște, și cine cunoaște are relații sus puse că parcă așa funcționează sistemul). În paginile pe care le semnez, nu veți găsi compromisuri, nu veți întâlni jumătăți de măsură ( deci fără jumătăți de măsură, fără combinații gen șpriț. Totul în stare pură, pufoaică deontologic ecologică) și nu veți citi analize dictate de interese partizane ( AU, atâta deontologie maro pe pâine puțini din domeniu au halit doar într-o frază).
Veți descoperi, în schimb, articole scrise cu responsabilitate, documentate riguros și susținute de fapte verificabile, menite să vă ofere o înțelegere clară a realităților din jur ( că dacă tot erați așa ambigui, abulici, neclarificați, iote vă trăzni norocul moca).
Am ales să îmi dedic viața ( deci sacrificiul suprem, sau ce? Omul este o jerfă în sine. Personajul pentru noi este Isus numărul doi) acestui domeniu pentru că sunt convins că o societate informată este o societate mai puternică ( eh, se vede, deja. Cu Scripy la cârma Primăriei și cu tine ținând chingile morale ale presei Brașovul duduie de bine ce îi este. Duduie, dar ecologic, să nu polueze) . În fiecare material publicat, îmi propun nu doar să relatez, ci să analizez, să interoghez ( inchizitor mic ce ești), să caut sens acolo unde alții văd doar suprafața ( noi ăștia care abia scrijelim coaja realității de decenii am devenit fani. Îndrumă-ne atoatecunoscătorule).
Nu cred în jurnalismul facil, dependent de senzaționalism, ci în jurnalismul de profunzime ( adânc ai grăit maestre, te-am văzut cum spunea Păstorel ,,cu raze împrejur/precum o gaură de cur”) , cel care pune întrebări incomode, care nu se lasă influențat de agende ascunse și care își asumă riscuri în numele unei informări corecte ( aici iar am rămas mucificat de admirație. ,,neinfluențat”, își asumă riscuri în numele corectitudinii politice, Super, Superman, etc. În ce benzi desenate joacă ființa asta supraumană?).
Într-o epocă în care opinia riscă să ia locul faptului (cum nu suntem toți roboțeii sistemului? Ne permitem să avem opinii față de lucrurile care ne inluențează viața? Delict, de trei ori delict. Să fie interzisă opinia să cântăm împreună sub steagul curcubeului aceiași melodie.) , iar emoția să înlocuiască rațiunea ( deci umanoizi darviniști emoția este de cacao, la naiba cu Eminescu, Arghezi, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Liviu Antonesei, Brumaru sau Ion Alexandru, care au fost și poeți și jurnaliști, la naiba cu ei, este epoca rațiunii pure, dar nu aceea a lui Kant ci aia decisă de deontologul de mucava), este esențial să ne întoarcem la valorile fundamentale ale meseriei de jurnalist ( am și eu o întrebare banală, că poate mă lămurește geniul limbii de lemn: cum să te întorci dacă nu ai plecat nicăieri niciodată?).
Obiectivitatea nu este un ideal intangibil ( asta e așa profundă, ca să nu spunem procur..ă intelectuală, că doare la ficați mai rău ca o lovitură dată în epoca lor de glorie de Cassius Clay sau Michael Tyson) , ci o obligație ( pe ce line de partid aș îndrăzni să întreb).
Faptele trebuie să rămână fapte, indiferent de interpretările care li se încearcă. Iar adevărul trebuie căutat fără menajamente, chiar și atunci când este incomod pentru cei aflați la putere ( pot să te alint Hercule Poirot, șturlubaticule ?).
Mă angajez ( moca, precum politicienii???), așadar, în fața dumneavoastră, cititorii, să continui această misiune ( misiune? Da cine ți-a încredințat-o monșer?) cu aceeași determinare și aceeași etică profesională care m-au ghidat în toți acești ani ( sincer, la mulți ani, dar unde sunt articolele, așa de curiozitate?).
Vă asigur că fiecare articol semnat de mine va respecta cele mai înalte standarde jurnalistice ( este lucru știut, în presă există standarde înalte la care se califică doar olimpicul citat, standarde medii la care aspiră unii, standarde mediocre pentru mulți din domeniu și substandarde pentru indivizi ca mine ce stau ca în peștera lui Platon și nu înțeleg lumina izvorâtă din sufletul pur al celor aleși precum anterior amintitul), și va avea un singur scop: să vă ofere informația de care aveți nevoie pentru a înțelege și, mai ales, pentru a decide în cunoștință de cauză ( căci până acum ședeam așa în ceața necunoașterii și noroc mare pe noi, a venit băiatul să decorticheze, să decojească ceața grosieră în care bâjbâiam neputincioși).
Vă mulțumesc pentru încredere și pentru susținerea unui jurnalism independent și responsabil ( hai, puneți cît vă lasă inima în cutia milei pentru profeții jurnalismului independent).
