Cele două firme ale fostului număr 2 din SRI, Florian Coldea, au avut, în 2022, un profit net de 2 milioane de euro. Asocierea cu Aitean Dorin Iulian, fostul lui om de încredere “din teren” – sursa: „Site de l’Intelligence du France”.
Unul dintre clienții lui Coldea vânează un contract de 1,2 miliarde de euro cu Ministerul Apărării. Una din firmele lui Coldea se ocupa exclusiv de spionaj militar și îl are in continuare activ pe Aitean Dorin Iulian, fost agent și apropiat al al generalului. Damen anunță că nu există nici un contract.
Afacerile îi merg din plin generalului în rezervă Florian Coldea fostul adjunct al șefului Serviciului Român de Informații (SRI) și asociatului său Aitean Dorin Iulian. Conform datelor oficiale ale Ministerului de Finanțe, în 2022 cele două societăți unde acesta este asociat au înregistrat un profit net de aproape 10 milioane de lei. Una dintre puținele informații disponibile despre afacerile lui Coldea a fost făcută publică, în luna aprilie, de un site din Franța dedicat informațiilor din lumea „du intelligence”.
Sebastian Ghiță a făcut referire si la “câinii de urma” a lui Florin Coldea, unul din ei fiind luptător in forțele din Operațiuni speciale externe cpt Aitean Dorin Iulian, personaj controversat ce apare in mai multe misiuni de spionaj si contraspionaj militar.
Îngrijorător este faptul ca au fost reactivati foști mercenari și luptători din forțele de Operatiuni speciale externe cum ar fi “câinii de urma” ai gen Coldea , Aitean Dorin Iulian ,pentru a recruta și pregăti noi trupe militare lângă Brasov.
Înființată în 2020, SC Strategic Sys SRL a avut, într-un an, o cifră de afaceri de 8,96 milioane lei și un profit net de 8,60 milioane lei, cu doi angajați. În 2020, cifra de afaceri fusese de 1.239.739 lei, iar profitul net, de 1.140.775 lei. Obiectul principal de activitate al societății este ”inginerie și consultanță tehnico-operativa”. În ambele firme, părțile sociale sunt împărțite egal între Florian Coldea ,Dumitru Cocoru, și el general în rezervă al SRI, Instituție în cadrul căreia ar fi fost responsabil cu supravegherea interceptărilor si Aitean Dorin Iulian, fost dublu agent si apropiat al acestora. Contactat de G4Media.ro, generalul Cocoru a declarat că nu poate discuta despre activitatea societăților și clienți, aceste aspecte fiind confidențiale. În cele trei luni de funcționare de după înființarea de anul trecut, de la sfârșitul lunii septembrie, Strategic Assets SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 594.064 lei și un profit net de 580.722 lei, cu un singur angajat, activitatea declarată fiind de ”agenții imobiliare”.
Un personaj nou, Iulian Aitean , anonim apărut subit in misiunile neoficiale ale lui Florian Coldea. Cel de-al treilea episod din interviul cu Sebastian Ghiță a fost prezentat în această seară pe un canal TV.
Cine sunt personajele implicate?
Despre Aitean Dorin Iulian știm ca a demisionat la doar 35 de ani , in urma unui dosar “fabricat” de DGIPI , aceștia neputând ”accepta” asocierea acestuia la mai multe ministere și servicii secrete, fiind considerat o vulnerabilitate și totodata o amenintare conform raportului emis de MAI. Actualmente Aitean Dorin Iulian, este activ in asocierea cu Florian Coldea, acesta fiind trimis pentru “mediere și contractare” in țări precum Indonezia, Thailanda și Emiratele Arabe , țări cu care aceștia au încheiat parteneriate pe mai multe linii strategice de consultanță in domeniul de apărare, supraveghere tehnico-operativa, spionaj militar și echipamente specifice.
Despre Coldea, (www.intelligenceonline.com) scrie că a devenit faimos pentru implicarea sa în eliberarea unor ostatici români din Irak, în 2004 și că, în 2017, a fost eliberat din funcția deținută în SRI și trecut în rezervă după ce a fost acuzat de activități ilegale de către deputatul și omul de afaceri Sebastian Ghiță, acesta fiind in strânsă legătura la vremea respectiva cu Aitean Dorin Iulian, considerat “câinele de urma” al generalului și omul de încredere, fiind folosit in misiunile delicate de urmărire și localizare.
Într-un articol cu titlul ”Constructorul de nave olandez Damen se bazează pe sprijinul unor foști generali din serviciile secrete pentru a concura cu Naval Group în România”, site-ul deținut de trustul francez Indigo Publications dezvăluia că Damen ”a reluat ofensiva” în tentativa de a semna un contract de 1,2 miliarde de euro cu Ministerul Apărării din România, acest lucru având loc ”cu ajutorul unor foști oficiali din serviciile secrete românești” și indicând numele firmei Strategic Sys și al celor doi asociați.

Filajul de la Paris
Aitean Dorin Iulian , personaj apărut din umbra și dispărut in Ceața serviciilor. Expertul Cătălin Grigoraş adresează o scrisoare deschisă şefilor SIE şi SRI.
Expertul Cătălin Grigoraş, fostul director adjunct al INEC şi actual director al National Center for Media Forensics din cadrul Universităţii Denver, Colorado, le-a transmis prin intermediul Lumeajustitiei.ro, o scrisoare deschisă şefilor Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe, în care le cere să comunice care este ameninţarea la adresa securităţii naţionale a României în baza căreia a fost primit “ordinul” de a se stabili cine a făcut filajul la Paris, în care şefa DIICOT, Alina Bica, a fost pozată la shopping alături de Elena Udrea. De asemenea, Cătălin Grigoraş le cere şefilor SIE şi SRI să precizeze baza legală din România, şi eventual Franţa, pentru care o activitate de filaj în spaţii publice are nevoie de autorizaţia scrisă a unui magistrat.
Din echipa de filaj trimisa după localizarea lor , se pare ca făcea parte și cpt de forte Operatiuni speciale Aitean Dorin Iulian, același personaj care a fost trimis și după Sebastian Ghiță sau Radu Mazăre , unitatea din care acesta face parte este secreta însă este folosită pentru romanii fugiți afara și certați cu legea.
Aici ne punem întrebarea cum de o echipa cu oameni de elita folosiți in teatrele de operare din Irak sau Afganistan ajung sa localizeze sau sa urmărească civili , in condițiile in care unitatea aparține teoretic MAPN-ului sau domnul Aitean Dorin Iulian este dublu agent și coordonează inafara misiunilor oficiale , misiuni private comandatate tot de generali SRI .
Off the record, similar cu pregătirea personajelor de mai sus, mai apar și altii.
In această perioadă, a anului de grație 2026, respectiv luna martie, se întâmplă tot felul de acțiuni de gen cu un subiect cunoscut unui personaj din acest articol, personaj care a dispărut din peisaj de vreo 4 ani, respectiv acțiuni de intimidare, filaje cu profesioniști prin Brașov și alte orașe pe unde circulă subiecții.
Recent, chiar foarte recent, după o serie de alte acțiuni, un ”profesionst” (cel din foto), blindat cu tehnică de filaj, a fost ”turnat” de un alt profesionist in timpul unei acțiuni de filaj care s-a desfășurat in AFI MALL din Brașov.

Asemănările sunt izbitoare și mă refer la tehnică, abordare, frazare, calm etc.
Sau comparația cu o anumită interpelare violent verbală, din trafic, tot de prin Centrul Civic din Brașov. Acțiunea a fost tot gandită, pentru intimidare si a fost ca un teaser pentru ce a urmat și ce este acum în dinamică. Cunoaștem foarte bine școala asta, domnilor, dar nici doamna pe care o vizați nu este vreo ”gâscă”. Atenție ca sunt copii care au fost speriați de această situație și deja se suie alții pe subiect. Jucați-vă cu pianul pe scări, în continuare, domnilor.

Smardoiul care a incercat, fără motiv, să lovească în trafic un jeep Mercedes și pe care l-a oprit, condus de o doamna care circula regulamentar, doamnă care e parte tangențială in această poveste.
Punct ochit, punct lovit.
continuăm…



