Există un tip aparte de „botez” în birocrația de carton, unul care nu se face cu apă sfințită, ci cu un amestec de cerneală și tupeu. În lumea celor care au transformat autoritatea publică într-un SRL de buzunar, numele nu este doar o etichetă, ci o armură.
Se spune că, odată cu schimbarea numelui, individul se leapădă de trecut. Dar în cazul „șefei de rețea” din povestea noastră, „botezul” a fost doar un exercițiu de rebranding. Din vechea identitate a rămas doar pofta de a stăpâni destinele celor care produc, sub pretextul unei „liniști” cumpărate pe „proceduri”.
Arta de a „binecuvânta” piața
Cum funcționează acest mecanism infernal? Simplu. Agenții economici, oameni care muncesc și respectă legea, sunt puși în fața unei alegeri de tip mafiot: ori cotizezi la „biserica” de la ghișeu, ori „sfântul” control te va găsi vinovat și când nu există vină.
Ea, „înalta preoteasă” a inspecțiilor, știe cel mai bine că frica este cel mai bun produs de export. „Botezata” – ce ironie onomastică! – a uitat că adevăratul botez ar fi trebuit să fie unul al onestității. În schimb, ea a ales să îi „boteze” pe comercianți cu taxe de protecție, transformând siguranța alimentară într-un bazar al mitelor.
Falimentul moral al „șefei”
Când puterea ți se urcă la cap, ajungi să crezi că ești de neatins, că rețeaua ta de interese este un stat în stat. Dar orice „botez” al corupției se termină, inevitabil, într-o „baie” de realitate: cătușele.
În acest spectacol grotesc, numele nu mai contează. Că te cheamă într-un fel sau altul, în fața legii, „binecuvântările” tale se traduc simplu: abuz. Iar „rețeaua” despre care credea că o va proteja pe vecie se va dovedi a fi doar un castel de cărți de joc, gata să se prăbușească la primul vânt de dreptate.
Dinastia „botezaților”: Când ucenicul învață lecția celulei
Povestea noastră are acum un nou capitol, la fel de întunecat ca și cel precedent. În umbra „înaltei preotese”, a apărut Puiul (sau Puiu – indiferent de nume, amprenta este aceeași). O „creștere” atent monitorizată, o ucenicie făcută în arta extorcării și a „procedurilor” adaptate interesului personal.
Este o dilemă care circulă pe holurile insalubre ale instituției: cine pe cine modelează? „Botezata” își crește „Puiul” pentru a-i moșteni tronul de carton și rețeaua de influență, sau acesta din urmă este doar un produs mai crud al aceluiași sistem, gata să „zboare” pe cont propriu?
Cert este că acest „Pui” vine tare din urmă, afișând aceeași aroganță a puterii pe care doar cel care crede că deține monopolul asupra legii o poate avea. Însă, într-o notă de ironie amară, asistăm la o competiție cu final incert:
Vine să conducă rețeaua? Să preia ștafeta „binecuvântărilor” și să ducă mai departe tradiția mitei, crezând că este invulnerabil pentru că a învățat tacticile de ascundere ale mentorului său?
Sau vine să ocupe locul în celula de la arestul poliției? Aceeași celulă care, previzibil, își așteaptă locatarii, indiferent dacă sunt mentori sau ucenici.
La final, „Botezata” și „Puiul” ei formează un tablou complet al decadenței. Dacă prima a transformat autoritatea în bazar, cel de-al doilea pare gata să transforme întreaga „afacere” într-un dosar penal de proporții. În acest spectacol de familie al corupției, singura certitudine este că, indiferent de cât de „tare” vin din urmă, destinația finală a ambilor rămâne aceeași: o lecție dură despre cum identitatea falsă și faptele reale se întâlnesc, inevitabil, în fața judecătorului.
Concluzie: ne rămâne o lecție amară: unii oameni schimbă numele ca să ascundă cine sunt, dar uită că faptele sunt singurele care le scriu, până la urmă, adevărata identitate în dosarele de cercetare.
Ivan Tolontan
