Droguri, sex si coliva dacică | Liviu Pandele și ”agenta GRU” Sîrbu Alexandra Gabriela

Ca să inducă în eroare autoritățile și să le distragă atenția de la îndeletnicirile lui reale, Liviu Pandele se erijează în luptător antidrog și colaborator fidel al diverselor structuri care au competență în combaterea flagelului drogurilor.

Nu de puține ori, în discuțiile la care au fost prezenți apropiați, Liviu Pandele a folosit nume grele de foști și actuali șefi din serviciile secrete din România și Europa de est precum și din structurile speciale care se ocupă de combaterea traficului de droguri, acoperind de fapt, o activitate cel puțin suspectă pe care el o desfășoară în zona producerii și comercializării de preparate pseudo-naturiste pe bază de canabidiol, respectiv cannabis, pe înțelesul nostru.

Așa cum bine știm, granița dintre comercializarea și utilizarea CDB ului în domeniul medical este extrem de sensibilă iar Liviu Pandele nu pare a fi deloc persoana care să nu treacă această graniță firavă, firavă la fel ca și amanta lui cu 35 de ani mai tânără din Iași sau de pe lângă, ademenită cu poțiunea magică MAKE LOVE combinată cu desertul ECSTAZY2 PARTY degustat și savurat de nimeni alta decât amanta domniei sale, ”agenta GRU” aceeași Sîrbu Alexandra Gabriela.

Nu putem aprecia numărul persoanelor care au beneficiat efectiv de efectele terapeutice ale preparatelor obținute în Laboratoarele Merlin, dar vedem creșterea exponențială a victimelor care cad pradă trecerii graniței sensibile de care am vorbit mai sus.

SC Merlin Tobacco SRL vechea denumire a actualei SC Laboratoarele Merlin SRL (CUI 11546742), societate administrată de Liviu Pandele care se ocupa cu fabricarea uleiurilor și grăsimilor, depunea la data de 8 noiembrie 2010, cererea pentru inregistrarea a trei măcri cu nr. nișă 6467 – Clasa 34 – Tutun; articole pentru fumători; chibrite.

CHARGE+, Nr. Depozit M 2010 07846
ECSTAZY2 PARTY, Nr. Depozit M 2010 07847
MAKE LOVE, Nr. Depozit M 2010 07848

Nu ne putem pronunța asupra originii produselor care stau la baza poțiunilor pe care le prepară șeful de la Cramele lui Decebal, dar știm sigur conexiunile transrontaliere pe care acesta le are și le cultivă în idea că își construiește o protecție diplomatică pentru activitatea, cel puțin suspectă, pe care o desfășoară în realitate.

Revenim cu cuprinsul, în detaliu.

Latest articles

spot_imgspot_imgspot_img

Related articles

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img