” Așa cum v-am promis, continuăm dezvăluirile cu privire la caracatița maghiaro-rusă care a preluat controlul dezvoltărilor imobiliare din Brașov, sub protecția edilului și în detrimentul investitorilor locali.
Curățat recent de toate ”păcatele” penale, edilul a găsit soluția magică de a nu se revanșa financiar față de ”afaceriștii” autohtoni care i-au oferit sume nelimitate pentru a-și finanța campania electorală.
Astfel, primarul de sub Tâmpa și-a activat vechile slugi credincioase, de etnie maghiară și de origine rusă, cu scopul vădit de a-i ingenunchea pe autohtonii care i-au susținut și finanțat campania electorală.
Strategia edilului este una simplă care constă în blocarea pe toate căile posibile a dezvoltatorilor imobiliari locali, inclusiv livrarea acestora către autoritățile coercitive competente, el cunoscându-le exact metehnele care pot fi sancționate penal.
”Szolgak” primarului acționează grupat, iar echipa este coordonată de mâna dreaptă sau mâna stângă tremurândă și poartă numele de cod MEZINDA (click pe link) și are următorii locotenenți: Melinda Mezey, Elekes Tamas, Elekes Attila, Vitus Kinga, Radnoti Attila, Joss Atilla, Erdely Ede, Barabaș Laszlo, Arpad Paszkani, Timur Kulbuzhev, Bogatyrev Ruslan, Bosîi Nicolae, Adrian Hotineanu, Pascar Constantin, Caragagian Veaceslav, Fiodor Găgăuz, Boris Golovin, Daniel Frunză, Dinu Buciu, Constantin Taușanji, Serghei Căușnean, Dediu Dumitru, Andrei Jelescu, Său Vitalie, Jidovanu Vitalie, Adam Marin, Magyar Arpad, Sandor Gyula, Zoltan Szasz, Otvos Csaba, Zsanett Olah, Robert Petras, Sârbu Mihai Cătălin, Nandori Laszlo, Cristian Gămălie,
Modus operandi. Primarul apasă butonul Mezey care, în urma unui studiu amănunțit, identifică necesitățile ”slugilor” enumerate mai sus și, de comun acord cu edilul stabilește sumele necesare satisfacerii acestora (”șpăgi”) după care declanșează operațiunea de colectare și transport către buzunarele încăpătoare ale primarului. În circuitul ”șpăgilor în natură” intervine, la un moment dat celebrul cuplu LIVIU PANDELE și EMANOIL PREDA, care după ce își opresc un procent nemeritat și se țepuiesc chiar și între ei, binevoiesc a trimite mai departe, către ultimul etaj, pachețelul cu suma consistentă solicitată și stabilită de primar și Melinda Mezey.
În complicitate cu o parte din jurnaliștii de investigații din Brașov și nu numai, vă dezvăluim și strategia grupului organizat de ”slugi” de a intimida presa, cu intenția clară de a trece sub tăcere faptele lor reprobabile.
Recent, persoane importante din conducerea administrativă, politică și coercitivă a județului Brașov – România, au demarat acțiuni de amenințare efectivă a unor ziariști care au avut curajul să pună pe hârtie modul de operare și numele membrilor caracatiței maghiaro-ruse, care stăpânește investițiile imobiliare, sub comanda cunoscutului ”elsodleges”. Cu puțin timp în urmă, umilii locotenenți ai edilului, Melinda Mezey, Liviu Pandele și Emanoil Preda, au încercat și au reușit, partial, să-i cumpere pe unii reprezentanți ai presei locale din Brașov-Romania și să-i subordoneze mafiei imobiliare, pentru ca aceștia să scrie la comandă doar material de laudă la adresa slugilor caracatiței maghiaro-ruse. Ziariștii care nu s-au supus și nu au cedat la banii murdari și scăpați printre degete de către Liviu Pandele și Melinda Mezey, sunt supuși, în permanență, unor amenințări subtile dar extrem de periculoase și bine țintite.
Din spirit de breaslă, ne asumăm riscul de a începe în scurt timp dezvăluiri concrete la adresa strategiilor și a numelor persoanelor care amenință direct ziaiștii de investigații din Romania și din Republica Moldova.
Liniștea și siguranța cu care primarul organizează și conduce ”caracatița ”de mai sus rezidă din faptul că autoritățile nu numai că îl curăță de faptele penale dar, se pare că, unii reprezentanți ai acestora îl protejează și îl sfătuiesc cum să ocolească prin ”chichițe legale” brațul puternic al legii.
În următorul material, în funcție de dinamica evenimentelor și evoluția amenințărilor la adresa ziariștilor, vom reveni cu CV-urile ”slugilor” modestului și ”onestului” edil din Țara Bârsei, din Romania.”
sursa:
…[…] Как мы и обещали, мы продолжаем разоблачения относительно венгерско-российского осьминога, который взял под свой контроль недвижимость в Брашове под защитой мэра и за счет местных инвесторов. Недавно очистившись от всех криминальных «грехов», мэр нашел волшебное решение не мстить финансово местным «бизнесменам», которые предлагали ему неограниченные суммы для финансирования его избирательной кампании. Таким образом, мэр при Тампе задействовал своих старых верных слуг венгерского и русского происхождения с очевидной целью поставить на колени туземцев, которые поддерживали и финансировали его избирательную кампанию…[…] – ITAR TAS